Toate drumurile duc la… mare

19.07.2016

plajaCare sunt destinaţiile de bază în această vară şi ce locaţii noi îşi fac loc în lista preferinţelor moldovenilor 

Sezonul estival 2016 a accentuat mai multe tendinţe pe piaţa de turism emiţător din R. Moldova. Este vorba despre diversificarea destinaţiilor, fragmentarea concediilor, dar şi sporirea numărului de călătorii pe cont propriu. Reprezentanţii agenţiilor de turism spun că moldovenii încearcă, în limita bugetului de care dispun, să ajungă pe litoraluri cât mai îndepărtate.

Mariana Şalamac

Deşi cele mai recente statistici oficiale arată că numărul moldovenilor ce călătoresc în străinătate este într-o uşoară scădere, atât reprezentanţii agenţiilor de turism, cât şi ai autorităţilor de profil spun că, în realitate, acesta este în creştere. Şi asta din cauza că tot mai mulţi moldoveni aleg să călătorească pe cont propriu, date care nu sunt luate în calcul de Biroul Naţional de Statistică (BNS). Potrivit lui Viorel Miron, preşedintele Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova, de la an la an plecările moldovenilor în străinătate sunt mai numeroase şi tot mai mulţi pleacă pe cont propriu, cu automobilul, organizându-şi după bunul plac călătoriile, având instrumentele necesare pentru rezervări online: „Datele turismului organizat sunt preluate doar de la agenţiile de turism şi tur-operatori, care sunt intermediari pe piaţă, şi ele nu sunt relevante, or călătoriile pe cont propriu rămân în afara statisticii, iar ele sunt foarte multe. Nu este tocmai corect să ne bizuim pe statisticile oficiale”.

Litoral, munţi şi staţiuni balneare în România

Moldovenii preferă să călătorească, în principal, în România, arată datele BNS (aproape jumătate din numărul total al celor plecaţi în străinătate în trimestrul întâi), fapt confirmat şi de către specialiştii în domeniu. „România este şi va rămâne una dintre cele mai vizitate ţări, ce-i drept nu pentru perioade îndelungate. Programele sociale şi diversitatea motivaţională pentru a călători în România este greu de urmărit, iar numărul moldovenilor care traversează Prutul este foarte mare”, menţionează preşedintele Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova.

Alte destinaţii solicitate rămân Bulgaria şi Ucraina. În acest sens, Viorel Miron relevă aspectul fragmentării concediilor în ultimii ani: „Asta determină frecvente călătorii de scurtă durată spre destinaţii de litoral în Ucraina, România sau Bulgaria, de exemplu. Deşi se spunea că anul trecut Ucraina era practic ştearsă din lista destinaţiilor, nu este chiar aşa. Da, se simte o diminuare a fluxului de turişti, dar moldovenii sunt prezenţi acolo. Referitor la Turcia, în fond s-a activizat prezenţa moldovenilor datorită faptului că turiştii ruşi au lipsit până nu demult şi erau căutaţi turişti pe alte pieţe, inclusiv pe cea din R. Moldova”.

Directoarea companiei Christian Tour Moldova, Eugenia Alexa, spune că cererile pentru Turcia sunt în creştere în prezent. „A fost o perioadă în care lumea avea frică, dar acum situaţia s-a normalizat şi se rezervă destul de bine, la fel ca şi Bulgaria. În România de asemenea există cereri pentru litoral, munţi şi staţiunile balneare. În Ucraina se organizează mai mult călătorii pe cont propriu”, a precizat ea.

Ce ţări îşi mai fac loc în listă

Prezentă în topul destinaţiilor preferate pe locul patru încă în primul trimestru, Grecia este o destinaţie solicitată vara asta. „Cererea pentru Grecia s-a activizat anul acesta şi anume pentru insulele Corfu, Creta, Rhodos, unde sunt rute cu zbor direct. Pentru un buget mai redus, avem organizate autocare spre insula Thasos şi alte insule din nordul Greciei. Mulţi preferă să meargă cu automobilele personale şi aleg orice punct de pe litoralul grecesc, atât în partea continentală, cât şi în insule. Grecia are de toate, pentru toate bugetele. Pachetele de servicii turistice încep de la 200 de euro. Pentru luna iunie am avut chiar pachete de la 150 de euro cu transport, cazare şi mic dejun inclus”, a relatat Eugenia Alexa.

În ceea ce priveşte destinaţii mai exotice, şefa agenţiei de turism spune că moldovenii caută unele mai accesibile, cum ar fi insule din Spania şi Grecia. „Cereri pentru Sri Lanka, Dubai, Egipt nu sunt, aceste destinaţii sunt mai solicitate în sezonul de iarnă”, relatează Eugenia Alexa. În acest context, de notat că datele BNS pentru primul trimestru arată că, după România, Bulgaria, Ucraina şi Grecia, cele mai vizitate ţări sunt Italia, Emiratele Arabe Unite, Austria, Egipt, Republica Cehă, Turcia, Thailanda şi Ungaria.

Diversificarea destinaţiilor moldovenilor o remarcă şi preşedintele Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova, care spune că acum întâlnim moldoveni care se odihnesc „de la Marea Baltică până la Marea Neagră”. „Chiar dacă majoritatea ies din ţară cu automobilul prin România sau Ucraina, ei ajung în destinaţii cum sunt Croaţia, Muntenegru – mai puţin explorate până acum. Există această oportunitate datorită paşaportului biometric. Costurile benzinei sunt cel mult de două ori mai mari decât la noi, dar sunt acceptabile. Dacă Europa permite călătorii organizate personal, atunci în destinaţiile exotice este mai complicat. Este vorba despre acel element de aventură ‘controlată’ şi de aceasta se apelează la agenţiile de turism”, afirmă Viorel Miron.

Un lux pentru moldoveni?

Referitor la bugetul alocat pentru călătorii, Viorel Miron spune că acesta variază între 300-500 de euro per persoană, pentru cei care călătoresc în destinaţii tradiţionale cum ar fi România sau Bulgaria. „Cu aceşti bani se poate petrece o săptămână în Italia, de exemplu, într-o călătorie cu automobilul propriu. Pentru bugete mai modeste se găsesc alte forme de cazare, dar oricum moldovenii încearcă să ajungă cât se poate de departe”, notează Miron.

Dacă raportăm datele privind salariul mediu pe economie sau veniturile disponibile la suma necesară pentru o vacanţă decentă, ne dăm însă seama că puţini concetăţeni îşi permit să-şi petreacă vacanţa în afara ţării. De exemplu, salariul mediu în luna aprilie a constituit puţin peste 4900 de lei, menţinându-se la nivelul lunii aprilie 2016, dacă luăm în calcul inflaţia. Cele mai mari salarii, de peste 11 mii de lei, le-au ridicat cei din domeniul financiar şi angajaţii în sectorul IT, iar cei mai puţini bani primesc cei din agricultură şi învăţământ.

În general, turismul emiţător a cunoscut o dinamică ascendentă în ultimii ani. Anul trecut, numărul de plecări ale moldovenilor în străinătate a atins cifra de 189,8 mii de vizitatori, în creştere de aproape şase ori faţă de acum 15 ani. Totuşi, din raportul numărului celor care călătoresc în străinătate şi numărului total al populaţiei, reiese că doar puţin peste 5% dintre moldoveni îşi permit să călătorească în străinătate.

Daria Roşca, manager vânzări la compania „OK Travel”

„Cele mai solicitate sunt acum destinaţiile spre care există rute directe, în special Grecia. Mulţi clienţi vor ca în cel mai scurt timp posibil să ajungă la mare. Solicitările pentru Turcia au scăzut, dar oricum ofertele se vând bine. Bulgaria este acum ‘plină’ de turişti, avem chiar oferte ce presupun numai transport pentru că în hoteluri nu mai sunt locuri. Nu mai putem oferi cazare la hotel, aşa că dacă persoanele îşi găsesc singure loc, le oferim transport. Dar trebuie de remarcat că vacanţele în Bulgaria s-au scumpit faţă de anii precedenţi, la fel ca şi cele din Grecia. În Grecia însă pot fi ‚prinse’ oferte fierbinţi, cu preţuri convenabile. Călătoriile de cinci zile în Grecia se încadrează între 340-400 euro (transport aerian, cazare cu mic dejun inclus). Pentru Turcia şi Bulgaria preţurile încep de la 300 euro (transport inclus, şapte nopţi cazare, ‚all inclusive’).

De asemenea, am primit deja cereri pentru vacanţe în Indonezia, Sri Lanka, Emiratele Arabe Unite, începând cu luna septembrie. În general, fluxul de clienţi la agenţiile de turism scade în favoarea călătoriilor organizate pe cont propriu. Asta nu se simte la sezon, însă toamna-iarna se observă. Totuşi, există un segment de clienţi care sunt obişnuiţi să nu caute, să nu aştepte, să aibă o odihnă de calitate şi sigură şi apelează la agenţii.”

www.eco.md