În 28 Octombrie, a ieșit Doing Business. Unicul indicator la care suntem pe plus este deschiderea afacerii (+9 locuri, acum suntem pe 26). Se putea mai bine – noi speram să se ia în calcul eliminarea nu doar a vizitei de la FISC, ci și de la celelalte 3 instituții, să rămână doar o vizită – cea de la Camera Înregistrării de Stat). Dacă făceam asta și încă mai eliminam și ștampila la timp, reducând costul de deschidere a unei afaceri cu 30% dintr-o dată, în general eram în top 10 mondial. Imaginați-vă. Moldova – în top 10 mondial măcar la ceva. N-a fost să fie pentru că nu ne prea pricepem, probabil. Sau ne e fix în cot. Ne e în cot ce cred străinii despre noi și ne e în cot ce cred cetățenii despre noi, scrie Dumitru Alaiba pe blogul său.

Tot în 28 octombrie, la ora 14:00 începe Ședința Guvernului. La fel în liniște, prin scurtături birocratice, exactacelași proiect de lege, respins pe 3 iunie 2015, care crește taxele de înregistrare a unei întreprinderi aterizează pe agenda suplimentară cu o oră înainte de ședință (numărul 32 în agendă), este prezentat de Ministerul Justiției și aprobat de Guvern în evidentă necunoștință de cauză (nici eu nu am observat acest proiect la timp din simplul motiv că e chiar imposibil să urmărești toate interesele – dacă și-au pus scopul, au să găsească ei o cale de ocolire).

Pe scurt: De la 250 de lei, tarifele de înregistrare a unui SRL sunt crescute la 1149 de lei prin ”Ghișeul Unic” și la 796 fără ”Ghișeul Unic”. Apropos Ghișeul Unic e așa o chestie, inventată pentru a face tarifele mai ieftine, nu mai scumpe. Este, cel mai probabil o utilizare absolut mincinoasă a termenului, pentru a masca vreo urgentare ceva. Iată așa murdărim termene care ar trebui să creeze asocieri pozitive în societate. De asemenea, tarifele de înregistrare a Întreprinzătorilor Individuali sunt crescute de 7 ori – de la 54 lei la 364 lei.

Iată așa o mostră de nerușinare. În cazul în care e aprobat și de Parlament, creșterea costului de deschidere a unei afaceri se triplează și ne aruncă din nou mult mai în spate decât eram anul trecut. Și nu e atât vorba de Doing Business, cât e vorba de oamenii care, din nou, ajung să fie călăriți de o instituție a statului aflată ”la autofinanțare”. Și e tare neplăcut când cineva face o treabă în lucrul tău de un an (după ce ți-a pus bețe în roate tot acest an). Și e și mai neplăcut când acel cineva e cel care ar trebui să facă lucrul acesta desinestătător, iar tu îi cerșești nimic altceva decât să facă ceea, pentru ce există – să se gândească în fiecare zi cum să facă ceva mai bine pentru antreprenori. Și e interesant că trebuia repede-repede, fără consultări și avizări, cu o zi înainte de căderea guvernului pentru că s-a indentificat încă un proiect prioritar, care pur și simplu nu putea aștepta alt Guvern. Dacă birocrații s-ar stresa așa și la reforme, nu doar la scheme și interese departamentale, am trăi ca în Elveția. Nu zic, ai de crescut tarife – ok, se întâmplă. Hai să avem un proces transparent, să consultăm oamenii, să vedem cum îți formezi prețurile și, dacă reușești să convingi lumea deschis că altfel n-ai încotro, fii sănătos. Dar așa, pe furiș, prin tufiș, mai ales după ce ți s-a respins ideea nici 6 luni în urmă… Cum se numește asta?

Cum am zis și jumate de an în urmă – de parcă s-au uitat și au zis ”nu, e prea bine. dă să creștem tarifele să aducem la normalitate.”

Trebuie să înțelegem că prin asemenea creșteri noi taxăm pe cei mai vulnerabili din noi. Da, există oameni pentru care acești 700 de lei fac diferența. Un tarif trebuie să fie corect. Și nu e corect când luăm banii de la un tânăr antreprenor pentru a plăti salarii grase unei instituții care în secolul 21 ar trebui să angajeze nu oameni, ci servere, să existe în mediul virtual, nu să întrețină armate de funcționari (nu afirm că toți trebuie dați afară, însă cu siguranță trebuie realocați și timpul lor utilizat mai productiv). Pur și simplu nu este corect să avem tarife stabilite în funcție de necesitățile financiare, tratând buzunarul cetățeanului ca un sac fără fund. Atâta ne trebuie pe an – creștem cu atâta. Asta e practica la toți.

Rămân convins de următoarele (pe alocuri o să repet argumentele din postarea trecută):

• Parlamentul trebuie să respingă acest proiect de lege. Într-o perioadă de criză, o administrație cu viziune care vrea să arate… solidaritate (mai avem așa ceva în societatea noastră?) cu oamenii pe care i-a băgat în criză, ar impune moratoriu pe creșterea tarifelor pentru serviciile publice (cum ar fi iată serviciile de înregistrare a unei afaceri).

• Mai mult ca atât, tarifele prezente trebuie reduse. Doing Business arată clar – costurile de înregistrare a unei afaceri în Moldova sunt cu 30% mai înalte decât media țărilor OECD (acolo unde salariile sunt de zeci de ori mai mari ca în Moldova. La noi ar trebui să fie și mai ieftin).

• A, organizarea actuală a Camerei Înregistrării de Stat (CIS) nu se pricepe decât la crescut tarifele? Atunci mie îmi vine în cap o singură soluție. Asemenea instituții nu pot fi Întreprinderi de Stat (apropos, Camera Înregistrării de Stat e companie înregistrată la Camera Înregistrării de Stat, probabil sub numărul 1 – iată așa un nonsens). CIS trebuia demult reformată în instituție publică. Astfel scăpăm foarte simplu de poftele de ”autofinanțare” și practica de vânzare (mai degrabă băgare pe gât) a tot felul de hârțoage, rostul cărora a dispărut demult. Însă creșterea tarifelor, a oricăror tarife, nu trebuie acceptată, dacă Parlamentul mai vrea să arate că e de partea cetățenilor, nu de partea birocraților.

• Dacă vrea să arate un semn bun, următorul Guvern va abroga la prima ședință această Hotărâre a Guvernului, care, repet, a aterizat netransparent pe agenda suplimentară, cu nici 24 de ore înainte de demisia Guvernului. E următoarea mostră de dezinformare a Cabinetului de Miniștri, care foarte rar se uită atent în agendă, din câte se pare.

Epilog.

Estonia a fost una din cele mai afectate țări după criza din 2007 (un articol mai vechi aici). Au suferit toți. Întreaga societate a fost zdruncinată. 30% din funcționari au fost dați afară, mulți angajați din sectorul privat și-au pierdut joburile, iar celor care le-au păstrat (atât în privat, cât și în sectorul public) li s-au tăiat salariile cu până la 40%. Au făcut ei ce au făcut pentru a ieși din criză, însă, o surpriză chiar și pentru guvernul estonian a fost faptul că numărul companiilor nou-deschise în anul 2008 a crescut cu 20% față de anii precedenți. Oamenii rămași fără job și-au deschis afaceri. Când rămâi singur, fără venit, fără job, începi să ai tot felul de idei. Dacă statul e suficient de deschis pentru afaceri, dacă în stat există oameni bine intenționați la fiecare pas pe care îl întreprinzi (înregistrarea companiei, obținerea la tot felul de autorizări, conformarea, raportarea, etc), atunci ai să reușești. Dacă, prin felul în care se comportă și prin deciziile pe care le iau, ai impresia că birocrația lucrează pentru a distruge businessul, atunci așa și este. Nu e de mirare că în Estonia nu a ieșit nimeni în stradă, nimeni nu a protestat, deși mulți au avut de suferit. Pentru că exista încrederea reciprocă. Încrederea că ”oamenii ceia din Guvern fac tot ce pot să ne ușureze viața în această perioadă grea”.

Și ce facem noi pe timp de criză economică?

• Creștem tarife de deschidere a afacerii, ca să le complicăm viața și mai mult celor care, poate, peste un an ar fi creat deja 20 de locuri de muncă, dar acum chiar nu au suficienți bani pentru toate autorizările plus mită.

• Creștem costurile afacerilor – tarifele de laborator sunt doar un exemplu. Încă o viziune total anti-business. O să mai revin la acest subiect. O, da.

• Creștem numărul de controale să stoarcem ultimele picături de energie din business. Iar unde sunt controale, este corupție. Mai ales într-o țară ca Moldova. Și doar cei ce fac controale nu au să fie de acord cu acest enunț.

• Nici nu ne gândim să mai dăm afară pe cei ce nu produc ci doar consumă banul public. Adică nici gând să ne mai temperăm poftele de cheltuit. Pur și simplu ne așteptăm în continuare ca cineva să plătească pentru tot asta.

• Ne tăiem creanga de sub picioare, mai pe scurt.

E de mirare că unica soluție pe care o văd oamenii noștri e plecarea? Pentru mine – nu.

Unde a ajuns Estonia cu viziunea pe care a adoptat-o administrația, e clar. Întrebarea e unde vom ajunge noi cu așa viziune. Unicul meu regret e că nu putem vedea lucruri atât de evidente. Cred că avem prea mulți oameni care au lucrat toată viața la stat și nu au nici cea mai vagă idee cum e asta -să lucrezi în privat în Republica Moldova.

Concluzia – cel mai bun Doing Business în Moldova e Doing Business la stat. La orice Întreprindere de Stat. De exemplu, la Camera Înregistrării de Stat, unde orice gaură financiară este acoperită foarte simplu prin următorul val de creștere a unui sau altul tarif.

PS: nu am vrut să public articolul ăsta imediat după ședință. Am zis să las persoanele ce au promovat acest proiect să creadă câteva zile că пронесло fără gălăgie și tărăboi în presă. Cum am zis, birocraților tare, tare nu le place când se ridică gălăgie.

www.bani.md