Rețeta succesului în afaceri și cine va moșteni averea omului de afaceri Dinu Patriciu
Omul de afaceri Dinu Patriciu în vârstă de 64 de ani, unul dintre cei mai bogați români, a murit astăzi dimineață, la Londra. El a ocupat timp de 3 ani consecutiv (2009, 2010 si 2011) primul loc în clasamentul celor mai bogați români realizat de revista Forbes.
În contextul în care acesta este recunoscut pentru o vastă experiență în domeniul imobiliar, finalizând peste 40 de proiecte locative și de spații comerciale în Romania și mai mult de 25 de complexe de lux, clădiri de birouri și hoteluri în Emiratele Arabe Unite, Bani.md vă prezintă care este rețeta succesului în afaceri, potrivit lui Patriciu:
Rețeta succesului în afaceri
“Nu trebuie să mergi cu turma. Dacă mergi cu turma, vei paște probabil același număr de fire de iarbă ca toate celelalte miorițe din turmă. Dacă o iei pe alături, paști mai mult.”
Conform ediției de anul trecut al TOP 300 CAPITAL cei mai bogați români, Dinu Patriciu avea o avere de 260 milioane de euro și se plasa pe locul 17.
Averea lăsată de Dinu Patriciu va fi disputată de soţia sa Dana Rodica Patriciu şi fiicele sale Ana şi Maria. Omul de afaceri se afla în proces de divorţ cu Dana Rodica de anul trecut. Potrivit Top 300, Patriciu mai avea, în 2013, circa 250 milioane euro, după ce în urmă cu 7 ani, după ce vânduse Rompetrol, ajunsese cel mai bogat român cu o avere de circa 3 miliarde euro.
Patriciu a intentat divorţul de Dana Rodica în februarie 2013 la Judecătoria Sectorului. Ulterior procesul a fost mutat la Judecătoria Buftea. În paralel, la Judecătoria Sectorului 1 s-a aflat partajul în care Dana Patriciu a cerut jumătate din averea pe care a estimat-o la 2,3 miliarde euro. Soţia a motivat cererea spunându-le judecătorilor că Dinu Patriciu şi-a lăsat afacerile, dar şi viaţa personală în seama amantei. Dana Rodica a cerut chiar o examinare a soţului său de către medicii legişti pentru a se stabili dacă mai avea discernământ.
Ambele procese nu erau încheiate în momentul morţii lui Dinu Patriciu.
Dinu Patriciu avea două fiice, Ana de 31 ani şi Maria de 27 ani, din căsătoria cu Sabina
www.bani.md