Cum să calculezi corect bugetul pentru construcția casei tale

21.05.2014

Winter-Village-Paper-House-680x365Construcția unei case începe întotdeauna cu un plan: odată ce ați hotărât cum vreți sa arate, rămâne sa estimați și cât va costa. Pentru că estimarea bugetului să fie cât mai realistă trebuie să țineți cont de mai mulți factori.

Costurile unei construcții depind în mare parte de dimensiunile casei, de materialele folosite, de zona în care va fi amplasată și de constructorul angajat. De asemenea, trebuie sa luați în calcul și costul documentației necesare pentru construcție. Hățișul birocratic este dens, iar taxele și autorizațiile sunt destul de scumpe.

Achiziția terenului, în caz ca acesta nu există deja, trebuie făcută cu grijă. Dat fiind ca volumul tranzacțiilor pe piața imobiliară e relativ mic, trebuie să cautați și să comparați cât mai multe amplasamente pentru a vă da seama dacă prețul cerut de vânzător este unul corect.

Proiectul casei – pe internet, prețul unui proiect de construcție complet pentru faza cu detalii de execuție care conține: proiectele de arhitectură, rezistență, instalații termice, sanitare și electrice, calculul de confort termic etc., începe de la 2,5 euro/mp.

În cazul în care pe internet nu găsiți un model de casa care sa vă placă, va trebui sa contactați diverși proiectanți care vor realiza proiecte personalizate. Pentru a alege cel mai bun preț, cereți oferta defalcata – preț proiect pentru obținerea autorizației de construire, proiect tehnic de execuție – arhitectura, structura, instalații etc.

Spațiul locuibil de asemenea are o influență asupra costului final. În funcție de numărul camerelor pe care le va avea casa puteți calcula cantitatea de materiale necesară pentru fundație, pereți și acoperiș

În ceea ce privește materialele de construcție, pe piața există nenumărate opțiuni: Puteți alege o casa din cărămida, lemn, prefabricate sau chiar sticlă. Acoperișul poate fi din tabla sau țiglă. De asemenea, puteți construi o casă pasivă, cu materiale ecologice și panouri solare pe acoperiș sau cu acoperiș verde. Materialele pentru casele pasive tind sa fie mai scumpe decât cele obișnuite, însa pe termen lung investiția va va ajuta sa economisiți bani la întreținere.

Constructorul: Lucrările se pot desfășura sub antrepriza unei firme de construcții sau în regie proprie. În prima situație, antreprenorul analizează proiectul și ofertează lucrările de construcții. Este metodă comodă, dar mai costisitoare, antreprenorul incluzând în preț și serviciul de antreprenoriat, socotit ca un procent din valoarea întregii lucrări. Practic, un contract bine făcut cu un antreprenor serios vă scutește de griji, singura obligație care va rămâne fiind aceea de a achita tranșele de plată.

În cazul în care realizați construcția în regie proprie, aveți grija sa includeți toate cheltuielile în estimarea de buget. Pentru realizarea unui buget realist nu este suficienta includerea cheltuielilor doar pentru construcția casei. Împrejmuirea și amenajările exterioare reprezinta cheltuieli deloc neglijabile, care trebuie de asemenea luate în calcul, scrie casamea.ro.

www.bani.md