7 idei SIMPLE de afaceri pentru femeile din mediul rural

16.10.2014

turism-ruralAstăzi, 15 octombrie, este sărbătorită Ziua internațională a femeilor din mediul rural. Aceasta a fost marcată pentru prima dată în anul 2008,după adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a Rezoluției 62/136 din 18 decembrie 2007. În acest sens, Bani.md a decis să le sugereze femeilor din mediul rural câteva idei de afaceri care le vor putea în cazul în care își doresc să se dezvolte. 

Care sunt ele, aflați în continuare:

1. Afacerile pe Internet

Pentru o asemenea afacere veți avea nevoie în primul rând de un site care vă va confirma prezența pe mediul online. Investiția în acest sens pornește de la 300 de euro. 

Afacerile pe Internet sunt deseori mai simple decât par. Dacă persoana este cât de cât bună la folosirea computerului, nu va fi o problemă să învețe rapid ce are de făcut.

2. Pizza sau pâinea la cuptor cu livrare la domiciliu

S-ar părea că piața pâinii deja este ocupată. Cu toate acestea, sunt sute de familii care ar da orice pentru a gusta pâinea făcută la cuptor sau orice altă bucată.

Nu vei avea riscul de a nu realiza marfa așa cum vei pregăti bucatele la comandă. Totodată, trebuie să iei în calcul că asemenea afaceri sunt monitorizate strict de instituțiile sanitare din țară.

3. Afaceri cu miei sau bovine

Deși mulți se feresc de munca grea de la sat, aceasta poate fi o afacere profitabilă dacă ai și pământ suficient. Tot ce av trebui este să nu stai toată ziua să păzești animalele, ci să cauți clienți.

Aceștia pot deveni restaurantele din orașe, market-urile, ba chiar și fiecare persoană care ăși dorește un frigărui gustos din carne proaspătă de miel.

Străinii sunt foarte interesați de carnea de la țară din două motive mari: e mai sănătoasă și e mai ieftină. Dacă intri în contact cu un distribuitor de peste hotare, ai putea să „câștigi și la loterie” și să prinzi un contract impunător.

Partea dificilă este să îi găsești. Aici te ajută atât relațiile pe care le ai cât și Internetul.

4. Fabricat în Moldova

N-ai idee cât de mult caută străinii produse fabricate în Moldova, oricât de proastă ar fi părerea despre mult-iubita noastră țară. De exemplu, iile au devenit la mare căutare fiind purtate și de modele de talie internațională.

Mai mult ca atât, fețele de mese croșetate, hainele împletite sunt o atracție pentru străinii care dau sute de europentru un asemenea obiect la ei acasă.

Nu îți propunem să le vinzi pe marginea drumului, ci să găsești exportatori care să le ducă în Germania, Franța și alte țări amatoare de asemenea lucruri.

Această gamă de produse poate fi completată de mobila din mlajă, obiectele de lut, alte obiecte de marochinărie. Ca la orice afacere, secretul este să nu lași mâinile în jos și să faci câte ceva în fiecare zi ca să avansezi.

5. Turismul rural

Localitățile rurale din Moldova ar putea reprezenta o „comoară nedescoperită” pentru turiști. În cazul în care ești norocos și ai ajuns într-o localitate cu forme geografice impresionante, le vei putea organiza turiștilor tăi excursii fabuloase, iar de nu e așa- le poți organiza distracții pe cinste cum ar fi o plimbare cu căruța sau o noapte romantică pe o movilă de paie la lumina lunii, sub cerul înstelat.

De pe agendă nu ar trebui să lipsească mamăliguța și alte bucate tradiționale.

6. Fermier

Produsele sută la sută ecologice au un preț mare, dar și valoare pe măsură. Femeile din mediul rural, care au avut mare grijă de animalele și legumele din gospodărie pot să o lărgească și să pornească o afacere.

7. Amenajări de exterior

Femeile din mediul rural pot ornamenta cu ușurință o grădină și frumos și funcțional.

Dosar: 

Ideea celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferințe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizații: Federația Internațională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociația mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Rețeaua Asociaților femeilor africane din zona rurală (NARWA) și Fundația Summitul Mondial al Femeilor (WWSF).

Acest eveniment a fost considerat modul pragmatic de a obține recunoașterea și susținerea pentru rolurile multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau dețin mici afaceri. Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populația lumii. Ele contribuie la bunăstarea familiilor lor și la dezvoltarea economiei rurale. Din cauza rolului lor cheie privind producția de alimente și a siguranței acestora s-a decis ca Ziua internațională a femeilor din mediul rural să fie aniversată la 15 octombrie, cu o zi înainte de Ziua Mondială a Alimentației.

www.bani.md