Secretul învingătorului (XXIV): Concentrează-te asupra aptitudinilor tale

19.10.2016

work_hardMotto: „Succesul este 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie.”

Fiecare om trebuie să înveţe să trăiască cu acele aptitudini şi capacităţi pe care le are. Atenţia trebuie concentrată asupra lucrurilor pe care le putem face, pe care le avem şi pe care le înţelegem. Cu părere de rău, oamenii se concentrează asupra a ceea ce nu pot, ce nu au şi ce nu înţeleg.

Valentin Dolganiuc, Universitatea Succesului DEL

Un copac era complexat de faptul că era mic, strâmb şi caraghios. Toţi copacii din jur erau viguroşi. El îşi dorea să fie ca ceilalţi. Dar acest copac creştea pe o pantă abruptă a muntelui. Rădăcinile se prinseseră de un bulgăre de pământ dintre pietre. Soarele îl lumina doar dimineaţa, iar pe parcursul zilei se ascundea după stâncă, dăruindu-şi razele sale copacilor care creşteau mai în vale. Copacul nostru nu avea nicio şansă să crească mai mare şi el îşi blestema soarta.

Într-o dimineaţă însorită, el şi-a aruncat privirea asupra văii muntelui şi a înţeles că viaţa nu-i chiar atât de rea. În faţă avea o imagine splendidă. Nici unul dintre copacii viguroşi, care creşteau pe vale, nu puteau vedea nici a zecea parte din acest peisaj. Marginea stâncii îl proteja de viscol şi gheaţă. Dacă ar fi fost mai mare, demult ar fi fost smuls de vânt. El era unic în felul său şi aceasta îi oferea un şir de avantaje.

Visele deşarte

Mulţi consideră că viaţa lor ar fi mai uşoară dacă ar avea mai multe aptitudini şi talente. De exemplu, cel bolnăvicios consideră că ar fi mult mai simplu dacă ar fi sănătos. Dar sănătatea lui este aşa cum este.

O mamă singură visează să petreacă mai mult timp cu copiii. Dar ea nu dispune de timp, deoarece trebuie să lucreze.

Consideri că ar fi mai uşor de trăit, dacă ai avea o voce fenomenală sau alt talent artistic? Nu cred. Pentru fiecare succes trebuie să plăteşti un anumit preţ. Dar principalul e că avem doar acele talente pe care le avem. Crezi că dacă ai avea mai mulţi bani, sănătate impecabilă, o soţie iubitoare, viaţa ar fi mai bună? Nu, ar apărea probleme de altă natură.

Foloseşte ceea ce ai

Ceea ce ai primit la naştere este pentru toată viaţa. Pe parcurs vei constata că unii oameni au mai multe aptitudini şi talente decât alţii.

Nu are sens să ceri să se facă dreptate. În primul rând, nu ştim care este preţul plătit de aceşti oameni pentru talente. În al doilea, noi avem talente şi aptitudini pe care alţii nu le au. În esenţă, aptitudinile nu joacă un rol determinant. Este mult mai important modul în care folosim ceea ce avem.

Poţi sta zile în şir acasă, visând la noi aptitudini, dar aceasta nu va schimba cu nimic viitorul tău. Dacă nu ai talentele pe care le au alţii, atunci trebuie să mergi pe altă cale.

Un elev era incapabil să asimileze limba engleză în şcoală. Metodologia era impotentă în faţa lui. El era ultimul din clasă. Apoi a fost nevoit să locuiască în SUA doi ani. Astăzi, el vorbeşte engleza mult mai bine decât semenii săi.

Esenţa nu este numai în aptitudini. Este mult mai important cum le folosim.

Sârguinţa este mai importantă decât aptitudinile

Nu e cazul să venerezi talentele altora. Noi nu ştim pe ce se bazează mai mult succesul: pe talent sau pe muncă asiduă. Toţi învingătorii spun acelaşi lucru: cele mai mari succese au la bază munca. Mulţi nu sunt de acord cu aceasta şi se scuză: „De ce să mă chinui, dacă n-am talent?”

Poţi învinge, indiferent de ce fel de cărţi ţi-au căzut. Posibil că va fi nevoie de mai mult timp şi de mai multă transpiraţie. Dar dacă eşti hotărât şi ai răbdare, întotdeauna poţi găsi un drum care duce spre succes. Cel care mizează doar pe noroc se va opri în faţa primului obstacol şi va aştepta timpuri mai bune.

Porneşte chiar acum, indiferent unde te afli. Fiecare zi să fie mai bună decât precedenta. Şi aşa, pas cu pas. Nu aştepta să se schimbe timpurile. Creează singur situaţiile de care ai nevoie pentru succes.

Părţile puternice şi slabe

Fiecare are părţi puternice şi părţi slabe. Majoritatea acordă atenţie celor slabe şi cred că ele sunt cauza principală a nereuşitelor. Am o veste bună: părţile slabe nu au niciun impact asupra succesului. Cea mai frumoasă tufă de trandafiri nu este cea care are mai puţini ghimpi, ci cea care are flori mai frumoase. Nimeni nu a devenit bogat fiindcă a reuşit să se debaraseze de neajunsuri. Bogăţia este rezultatul folosirii aptitudinilor pe care le ai.

Dacă te-ai debarasat de un cusur, ce-ai obţinut? Ai cu unul mai puţin. N-ai devenit mai bogat sau mai de succes. Vei rămâne o mediocritate, atât timp cât nu vei dezvolta părţile tale puternice. Doar aceasta îţi va aduce bogăţia şi prosperitatea.

Nu avea emoţii prea mari din cauza neajunsurilor tale. Un număr mare de oameni trăieşte cu asemenea neajunsuri şi prosperă. Nu e cazul să ignori total părţile slabe, deoarece ar putea fi o barieră serioasă în avansarea ta.

Concentrează-te asupra părţilor puternice şi dezvoltă-le. Caută persoane care au făcut deja acest lucru. Fii alături de ele şi învaţă de la ele.

www.eco.md