FĂRĂ VIZĂ! Iată lista statelor în care moldovenii pot intra doar cu pașaportul

17.02.2017

6a125a0bfb232abce4d7808f0449d9d5Regimul fără vize  este un regim de relaţii între ţări, în care cetăţenii acestora nu au nevoie de vize pentru a le vizita. Regimul fără vize poate fi stabilit atît unilateral (spre exemplu, Republica Moldova a stabilit regim fără vize pentru cetăţenii Statelor Unite ale Americii, Canadei, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord etc.), cât şi reciproc (prin acorduri bilaterale sau multilaterale).

Cetățenii Republicii Moldova pot intra, după cum bine știm, fără vize în țări precum România, Ucraina, Italia, Bulgaria, Ungaria și alte țări din vecinătate.

Mai puțini dintre noi știu, însă, că moldovenii pot călători fără vize în țări mai exotice sau mai îndepărtate precum Malaezia, Republica Haiti, Peru, Chile, Namibia sau Indonezia.

În unele dintre acestea poți călători cu pașaport simplu sau cu pașaport biometric, pentru o perioadă de la 28 până la 180 de zile.

În total, 75 de țări permit accesul cetățenilor moldoveni fără vize, fie acestea din Europa, Asia, sau chiar Africa.

Iată care sunt statele pentru care nu ai nevoie de viză pentru a călători:

Asia:

  1. Rusia
  2. Kazahstan
  3. Kîrgîstan
  4. Tadjikistan
  5. Uzbekistan
  6. Israel
  7. Malaezia
  8. Indonezia
  9. Comunitatea Insulelor Mariane de Nord
  10. Statele Federale ale Microneziei
  11. Insula Guam
  12. Insulele Marshall

Europa:

  1. Georgia
  2. Azerbaidjan
  3. Armenia
  4. Turcia
  5. Cipru
  6. Grecia
  7. Bulgaria
  8. Macedonia
  9. Albania
  10. Muntenegru
  11. Bosnia și Herțegovina
  12. Croația
  13. Slovenia
  14. Ungaria
  15. România
  16. Ucraina
  17. Belarus
  18. Lituania
  19. Letonia
  20. Estonia
  21. Finlanda
  22. Suedia
  23. Norvegia
  24. Polonia
  25. Cehia
  26. Slovacia
  27. Austria
  28. Slovenia
  29. Italia
  30. Elveția
  31. Germania
  32. Olanda
  33. Belgia
  34. Luxemburg
  35. Franța
  36. Spania
  37. Portugalia
  38. Islanda

Australia:

  1. Insula Nauru
  2. Noua Caledonie
  3. Insula Fiji
  4. Insula Samoa
  5. Insula Niue
  6. Insula Walis și Futuna

Africa:

  1. Tunisia
  2. Namibia

America Centrală:

  1. Insulele Bahamas
  2. Republica Haiti
  3. Insula Saint Barthelemy
  4. Insula Saint Martin
  5. Insulele Antagua și Barbuda
  6. Insula Dominica
  7. Insula Guadelupa
  8. Insula Martinica
  9. Insula Barbados
  10. Insulele Saint Pierre și Miquelon
  11. Insula Grenada
  12. Insula Saint Vincent și Grenadine
  13. Panama

America de Sud:

  1. Guiana Franceză
  2. Ecuador
  3. Peru
  4. Chile

Vezi AICI o hartă interactivă cu statele care îți oferă la sosire viză gratuită sau viză contraplată, dar și statele care îți oferă la solicitare viză de călătorie.

Sursa: viza.md