Expert: O revenire totală a exportatorilor pe piața din Federația Rusă este imposibilă

26.09.2017

547f4f15d2faadb5012de26f6d6aab96După nenumăratele restricții instituite de către Federația Rusă din 2005 încoace, companiile moldovenești s-au reorientat pe piața din UE, iar în prezent cota exporturilor pe piața comunitară este de 63%, în timp ce în CSI se atestă o schimbare lentă. O revenire totală a exportatorilor pe piața din Federația Rusă este imposibilă în condițiile în care nișa a fost ocupată de alte state cu produse mai competitive față de cele moldovenești. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” de către directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga.

Datele privind nivelul exporturilor și importurilor în semestrul unu al anului 2017 arată că Republica Moldova revine la poziția pe care a avut-o în 2012, 2013.

Potrivit lui Chivriga, Acordul de Asociere cu UE a avut un impact pozitiv pentru comerțul extern al Republicii Moldova. ”Avem circa 1400 de companii care exportă cu succes pe piața comunitară, peste 2100 de poziții tarifare, care se regăsesc la export, iar unele poziții tarifare sunt acoperite integral în cadrul unor cote. Asistăm și la o schimbare calitativă a prestației instituțiilor de stat. Un exemplu este Serviciul Vamal care a eliminat barierele din calea exportatorilor fiind anulate peste 140 de ordine inutile, multe din ele fiind nocive pentru antreprenori. În prezent administrarea vamală este cu mult mai bună, iar veniturile la buget sunt în creștere. Și fisc-ul și-a îmbunătățit capacitățile în condițiile au fost înlăturate mai multe probleme cronice”.

Sunt unele schimbări în ce privește aplicarea prevederilor Acordului de Asociere. Este vorba de armonizarea legislației cu acquis comunitar, apariția reglementărilor tehnice moderne și preluarea a peste 14,400 standarde europene/internaționale, anularea a circa 11,600 standarde moldovenești conflictuale dar și depășite ca termen. În același timp, există posibilități mari de a influența exporturile prin îmbunătățirea domeniilor din sectorul real al economiei unde există o firavă stabilizare. În agricultură există o creștere și ne detașăm de la situația în care un an bun era precedat de anul cu calamități și era stopată creșterea. Se vede o schimbare în sectorul serviciilor, în special a companiilor IT. ”Dacă vorbim de regiuni, observăm o majorare a exporturilor în UE din Găgăuzia și din regiunea stângă a Nistrului. Ba mai mult, autoritățile din Găgăuzia atrag atenția asupra schimbării paradigmei comerțului extern pentru care e importantă orice piață, dacă ai șansa să ajungi să te menții și să-ți dezvolți afacerea”, a mai spus Chivriga.

Directorul de programe a enumerat două aspecte la care ar trebui să atragă atenția autoritățile pentru majorarea exporturilor. Este vorba de atragerea investițiilor și promovarea insistentă a mărfurilor și produselor moldovenești. ”Este un gol, care trebuie umplut cu maximă atenție. Avem produse și bunuri care sunt competitive, dar avem nevoie de niște politici de promovare acestora pe piețele externe”.

www.bani.md