Un nou program de stagii în Parlament! Ce condiți trebuie să îndeplinească studenții și tinerii care vor să ajungă acolo

16.02.2018

61f8fff70bbbc4dd398a31f6c7a932d6Studenții în anii terminali, masteranzii și doctoranzii, tinerii specialiști din mediul academic și științific, reprezentanţii societăţii civile pot candida la Programul de stagii organizat de Parlament. În acest sens, Legislativul oferă 28 de locuri în secretariatele comisiilor permanente și în cadrul direcțiilor din Secretariatul Legislativului.

Stagiarii vor participa la procesul de analiză, elaborare și administrare a actelor legislative, la procedura de expertiză legislativă, la ședințele comisiilor parlamentare, la alte activități din cadrul subdiviziunilor Secretariatului Parlamentului.

Candidații trebuie să fie tineri de până la 30 de ani, care cunosc limba română și o limbă de circulație internațională, nu au antecedente penale nestinse sau alte restricţii legale privind activitatea în instituţii publice. Tinerii trebuie să aibă media de minim 8,5 la ultima sesiune academică sau, în cazul celor angajați,  experienţă de lucru de până la 2 ani în cadrul unei organizaţii neguvernamentale. Totodată, ei nu trebuie să fie soţul/soţia, rudă sau afin, până la gradul al III-lea, inclusiv, al/a unuia dintre funcţionarii din subdiviziunea Secretariatului Parlamentului pentru care aplică.

Dosarul de participare la concurs va include obligatoriu:

–  formularul de aplicare;

–  scrisoare de recomandare;

–  scrisoare de intenţie;

–  copia buletinului de identitate;

–  copia diplomelor de studii deţinute, extrasul de note;

– copia certificatului privind cunoaşterea unei limbi de circulație internațională (în cazul studiilor de licenţă/masterat, diploma de absolvire va servi drept certificare);

–  copia carnetului de muncă;

– cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere;

–  copia poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, valabilă pentru perioada  stagiului;

–  certificat medical (forma 086-2/e).

Dosarul de concurs va fi depus până pe data de 20 februarie 2018, pe adresa mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 105, Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, Direcția resurse umane sau prin e-mail resurseumane@parlament.md.

Programul de stagii în Parlamentul Republicii Moldova are o durată de până la 3 luni și se desfășoară de două ori pe an, în perioada sesiunilor ordinare ale Parlamentului (februarie – iulie și septembrie – decembrie). Parlamentul desfășoară programe de stagii din 2014.

www.bani.md