Opinie: Majorarea vîrstei de pensionare ar fi o povară mult prea grea pentru femeile din Republica Moldova

07.10.2015

Sindicaliștii moldoveni nu susțin o eventuală majorare a vârstei de pensionare a femeilor, considerând că aceasta va fi o povară mult prea grea pentru femeile din Republica Moldova. Opiniile în acest sens în acest sens au fost exprimate marți, 6 octombrie, în cadrul unei dezbateri publice cu genericul “Sunt femeie, la ce vârstă mă pensionez?!”, informează POLIEXPERT. 

În cadrul dezbaterii, care s-a desfășurat sub egida organizației internaționale HelpAge, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate, participanții, reprezentați ai sindicatelor, Guvernului, societății civile, persoane în etate din raioane, au discutat despre inițiativele de majorare a vârstei de pensionare în rândul femeilor și și-au expus punctul de vedere.

Angela Otean, vicepreşedintele Federaţiei “SINDLEX”, a comunicat că participarea sindicatelor la această dezbatere este una importantă, deoarece astfel se va face auzită mai bine vocea salariaților. Ea sa arătat împotriva majorării de la 57 la 62 de ani a vârstei de pensionare în rândul femeilor și a subliniat necesitatea îmbunătățirii condițiilor de muncă pentru acestea.

În context, Ion Chicu, consilierul președintelului Federației “Sănătatea”, a subliniat că autoritățile ar trebui să se gândească nu la majorarea vârstei de pensionare a femeilor, care și așa au salarii mici, ci la diminuarea muncii informale, care a atins proporții deosebite în ultimii ani, pentru a îmbunătăți situația social-economică a cetățenilor.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și-a exprimat de mai multe ori dezacordul privind intenția de a majora cu cinci ani vârsta de pensionare a femeilor, până la cea la care se pensionează bărbații, cu o eventuală majorare a vârstei acestora până la 65 de ani. Potrivit sindicaliștilor, nivelul de viață din Republica Moldova nu poate fi comparat cu cel din țările vecine, unde speranța de viață depășește 80 de ani.

Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la data de 1 iunie 2015, la evidență se aflau 672, 6 mii de beneficiari de pensii. Două treimi din totalul pensionarilor beneficiari de pensie pentru limita de vârstă o constituie femeile.

Cristina Pendea