Moldovenii trăiesc din împrumut

30.09.2015

10241_largeMarea majoritate a cetățenilor au un câștig salarial, care le acoperă doar o treime din cheltuieli. Ca să supraviețuiască sunt nevoiți să lucreze prin cumul la câteva servicii, să se împrumute de la cunoștințe, sau de la bănci, să recurgă la ajutorul rudelor,aflate la muncă peste hotare. Sunt și dintre acei care economisesc, ducând un mod de viață spartan, fără ca să-și permită cheltuieli în plus. Aceste concluzii se conțin în analiza pieței muncii, prezentate astăzi de Confederația Națională a Sindicatelor, în comun cu Institutul muncii.

Salariul mediu lunar constituie circa 4900 de lei, pe când salariul minim garantat este de 1900 de lei. Reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor și-au propus să afle pe cât corespund aceste venituri necesităților reale ale oamenilor. În lunile aprilie-mai au fost chestionați 500 de membri ai sindicatelor. După cum era de șteptat, majoritatea respondenților au declarat că banii pe care îi câștigă nu ajung pentru existență. Pentru o viață decentă ar fi necesar un câștig salarial de circa 10 000 de lei, mai spun angajații. Experții mai subliniază că pentru a estima veniturile și cheltuielie, trebuie luată în considerație și componența familiei.

”În Moldova familia întrunește în mediu 3 membri. Respectiv, salariul calculat la nivelurile minime trebuie să fie extins și asupra persoanelor care nu lucrează. Dacă sunt peste trei membri ai familiei și doar doi lucrează, care ar fi nivelul de bunăstare al acesteia?”, – spune autoarea studiului ”Piața muncii în Moldova”.

Situația se complică și prin faptul că mulți angajatori achită salariile în plic. Cu atât mai mult, că și legislația imperfectă favorizează acest lucru.

”Salariul minim este stabilit la nivelul de 1900 de lei, – continuă Lilia Poștan. – Totuși, angajatorii vorbesc despre minimul de 1000 de lei. Iar atunci când se fac rapoartele financiare, majoritatea indică suma de 1900 de lei. Ceilalți bani sunt dați în plic. Sistemul actual de salarizare din Republica Moldova facilitează economia informală și nu contribuie la dezvoltarea economiei”

La rândul său, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor Boris Bojnevschi menționează că, la nivel de țară trebuie să fie perfectată legea salarizării pentru a stabili cine poate fi considerat un specialist. ”Trebuie să fie stabilit cât trebuie să primească un specialist de diferite categorii și ce salariu poate fi acordat unui conducător de întreprindere. Doar este o bătaie de joc, când angajatorul primește 1900 de lei și plătește impozitul din suma respectivă”, – afirmă el.

La întrebarea ”cum ar putea fi majorat nivelul câștigului salarial al populației?” Ministerul Muncii nu are un răspuns exact. Pe când Ministerul Sănătății, la solicitarea Sindicatului de ramură de a majora cu 25% salariul angajaților, a propus o nouă formulă de calcul – pe lângă salariul tarifar, lucrătorilor din medicină li se vor mai calcula adaosuri, reieșind din eficacitatea fiecăruia.

www.mbc.md