Managerii care lichidează afaceri, închid fabrici sau restructurează firme comit un „păcat foarte grav”

17.03.2017

1ec9ba5a872bfa58295bad79e0427c4cManagerii care lichidează afaceri, închid fabrici sau restructurează firme fără să ia pe deplin în considerare impactul asupra angajaţilor şi al familiilor acestora comit un „păcat foarte grav”, a spus papa Francisc. Francisc a apărat cu fermitate drepturile muncitorilor de când a devenit liderul a 1,2 miliarde de romano-catolici din întreaga lume cu patru cu ani în urmă, scrie jurnalul.ro.

Papa Francisc s-a abătut de la textul său, în timp ce se adresa zecilor de mii de oameni adunaţi în Piaţa Sf. Petru, după ce a menţionat că a fost îngrijorat de modul în care ar putea fi afectate familiile celor aflaţi într-un conflict de muncă la postul de televiziune Sky Italia, subliniind că este preocupat de această problemă care există în multe ţări.

„Munca ne dă demnitate. Cei care sunt responsabili pentru oameni, managerii, sunt obligaţi să facă totul, astfel încât fiecare femeie şi fiecare bărbat să poată lucra şi astfel să poată merge cu capul sus, să-i privească pe ceilalţi în faţă cu demnitate”, a arătat Suveranul Pontif, care a adăugat: „Cei care, pentru scheme economice sau pentru afaceri care nu sunt pe deplin transparente, închid fabrici, închid întreprinderi şi iau oamenilor locul de muncă, acele persoane comit un păcat foarte grav”.

Ca şi în alte ţări, şi în Italia au fost închise companii şi fabrici a căror producţie a fost mutată în străinătate pentru a profita de costuri salariale mai scăzute sau ca rezultat al restructurărilor şi fuziunilor.

Un exemplu poate servi postul de televiziune Sky Italia, care a fost afectat de greve ale angajaţilor care s-au opus planurilor de mutare a majorităţii operaţiunilor companiei de la Roma la Milano, ceea ce, potrivit sindicatelor, ar putea duce la sute de reduceri de locuri de muncă şi transferuri forţate.

Argentinianul Jorge Mario Bergoglio a devenit papa Francisc după ce Conclavul cardinalilor l-a ales pentru a conduce Biserica Catolică în urma renunţării la pontificat a papei Benedict al XVI-lea, la 28 februarie 2013.

www.bani.md