Cui nu i s-a întâmplat, în decursul vieții sale profesionale, să aibă o altă părere decât cel de mai sus? Și nu este vorba despre cifra din fluturașul de salariu, ci despre diverse moduri de a face ceea ce facem zi de zi la lucru.

În domenii mai creative, unde nu prea există rutină, se nasc adesea disensiuni despre felul cum ar trebui procedat.

„Eram de părere că tot ce e content video pentru online trebuie să aibă sub un minut, ca durată. Citisem ceva teorie despre marketing online și vizionam destule clipuri de pe site-uri mari americane, care erau scurte și la obiect. În schimb, directorul nostru de marketing digital era venit din televiziune și era convins că ceea ce știa el despre televiziune se aplică la online, că doar «oamenii sunt aceiași». Inutil să-i explici că nu, nu sunt aceiași oameni cei care consumă online cu cei care se mai uită la televizor. Au vârste diferite, obișnuințe de consum diferite. E firma lui, înființată de el, și ne spune că dacă mai comentăm, putem să plecăm să muncim în altă parte. El nu pricepe că noi vrem să meargă treaba bine, să aibă firma succes.“

Din situația de mai sus reiese ceva ce am mai pomenit atunci când scriam despre șefi care nu-și merită jobul de șefi: argumentul autorității.„Faci așa pentru că așa spun eu“ e o prostie colosală, ce atestă că tu, managerul, ai rămas fără argumente logice de oferit celor din echipă, și recurgi la ghioaga autorității. „Faci așa, că altfel te zbor“ este demisia inteligenței și a logicii. Căci dacă aveai argumente raționale cu care să-i convingi, erai din altă ligă.

Avocatul Diavolului și succesul

Întâmplător, citesc mult despre manageri și oameni de business. Mă fascinează performanța, fie ea artistică sau economică, și felul cum o ating unii oameni. Din toată literatura de acest tip reiese că există o corelație inversă între succes și autoritatea unică. Cu alte cuvinte, au succes echipele unde se practică o anumită democrație în păreri, echipele unde e acceptată și încurajată orice idee, de la oricine, de la orice nivel. Se știe, la case mari, despre utilitatea rolului de Avocat al Diavolului. Ce înseamnă asta? Pur și simplu că acolo unde este prea mult consens, există și probabilitatea mare de eroare în decizie, deci cei care sunt contra unei decizii sunt încurajați să se exprime. Un exemplu clar, citat adesea în cărțile de management, vine din istorie. Este greșeala politică majoră a președintelui Kennedy, atunci când a decis invadarea Golfului Porcilor în 1961. Un exemplu clasic de gândire de grup, în care cei care sunt de altă părere sunt cenzurați, marginalizați sau ignorați, se caută numai și numai consensul, iar decizia rezultată e slabă. Atunci, la Casa Albă, toată lumea era convinsă că e o idee bună să trimiți trupe în Cuba. Era prea mult consens și nicio voce contra. Inițial au fost două voci contra: Arthur Schlesinger Jr și senatorul William Fulbright. Dar echipa lui Kennedy i-a ignorat și cei doi s-au supus majorității. Ce a urmat a fost dezastrul din Golful Porcilor.

Cei care vor să învețe ceva din istorie apreciază acum rolul de Avocat al Diavolului, pe cel sau cea care nu e de acord, care vine cu o părere diferită. În companiile de succes, oamenii aceștia sunt prețuiți. Gică Contra trebuie ascultat, dacă vine cu argumente valide. Consensul nu e cea mai bună cale către succes. Sigur, există și Gică Contra din principiu, degeaba, doar ca să fie în răspăr. Nici așa nu-i bine și e un comportament ce ar trebui descurajat. Un bun Avocat al Diavolului are argumente, cifre, exemple, nu o gândire emoțională.

Admit că, dacă lucrezi într-o companie unde obtuzitatea e la ordinea zilei și nu prea se pune accent pe ideile, contribuția și creativitatea oamenilor, e demotivant și greu. Ai de ales între a sta în acel job plicticos ori stresant sau luxul să pleci. Dar un job nu e de colo, și a demisiona, cel mai adesea doar asta e, un lux. Pentru toți cei care ar dori să se facă ascultați, e dificil și sunt necesare toate rezervele de diplomație, precum și ceea ce americanii numesc foarte inspirat „office politics“. Aș adăuga inteligența emoțională, felul cum citești situația și anticipezi ocazii sau modalități de intervenție. Fă-ți aliați, dacă stai și lupți, cu alte cuvinte, crește-ți influența. Spuneam în alt text că există în psihologie o ecuație a influenței într-un grup : I(influența) = F+I+N (forța mesajului + caracterul lui urgent + numărul de oameni care îl rostesc). Și cea mai simplă variabilă care poate crește în ecuație este N, adică numărul de oameni cu același mesaj. Convinge mai mulți colegi de ideea ta și apoi mergeți cu ea mai sus.

Fii diplomat, nu agresiv

Am găsit pe excelentul site al Harvard Business Review câteva idei despre cum să te fii în răspăr cu șeful fără să ți se ceară capul pe o tipsie:

– Nu-ți trânti pe masă ideea contrară, fii diplomat. Gândește-te în detaliu la ce vei spune. De ce nu ești de acord? E o chestie emoțională sau ține de ceva ce șeful tău nu vede clar? E mai probabil să câștigi dacă nu ai ceva de obținut, personal, din acea schimbare de direcție.

– Asigură-te că ai argumente beton. Cei de mai sus de obicei știu mai multe, poate că îți scapă ție ceva.

– Folosește-te de influența altora. Vorbește mai întâi cu adjunctul superiorului tău, cineva în care șeful tău are încredere. Fă-ți aliați. Dar nu le cere să te susțină pe față pentru că s-ar putea să nu vrea să conflicte cu cel de mai sus.

– Folosește-te și de relația personală pe care șeful o are cu X sau cu Y. Nu uita că prietenii ne influențează tuturor deciziile.

– Pregătește o prezentare, folosește date, cifre.

– Găsește une expert neutru și spune-i ce crezi. Pe acesta roagă-l să te susțină direct.

www.republica.ro