Cât vorbim la telefonul mobil

25.11.2015

12216_largeTelefonul mobil, devenit parte indispensabilă a vieții noastre este folosit tot mai mult de moldoveni. Astfel, în primele nouă luni ale acestui an clienții tuturor rețelelor mobile din țară au vorbit 4 miliarde, 700 de milioane de minute, sau cu 5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Potrivit datelor statistice ale Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, fiecare dintre noi a vorbit în medie câte 3 ore și 45 de minute lunar. Cel mai mult au vorbit la telefonul mobil clienții Orange – câte 274 de minute lunar. Utilizatorii Moldcell au vorbit la telefon 167 de minute pe lună, iar cei Moldtelecom cel mai puțin, 113 minute.

Urmare a sporirii traficului de voce în rețelele de telefonie mobilă volumul total al veniturilor obținute de cei trei furnizori din vânzarea serviciilor a crescut, faţă de nouă luni ale anului trecut, cu circa 2% şi a depășit cifra de 2,7 mld. lei. Creșterea se datorează, în principal, companiilor Moldcell şi Moldtelecom, care au sporit vânzările cu 8,4% şi, respectiv, cu 7,7%. În același timp, vânzările înregistrate de Orange Moldova s-au redus cu 0,8% .

De cealaltă parte, numărul total al utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă a scăzut, faţă de finalul anului 2014, cu 41,5 mii (-0,9%) și a depășit 4 mil. 331 mii. Această evoluție este cauzată, în principal, de faptul că o parte din consumatorii serviciilor de telefonie mobilă renunță la utilizarea cartelelor SIM ale unui sau altui furnizor în legătură cu încheierea promoțiilor la serviciile lansate de acești furnizori.

La sfârșitul lunii septembrie, cea mai mare cotă de piață, în funcție de cifra de afaceri era deținută de Orange Moldova, 68,7%. Companiile Moldcell şi Moldtelecom dețineau cote de piață estimate la 27,5% şi, respectiv, 3,8%.

www.mbc.md