Carieră de succes? Iată care sunt ingredientele

20.10.2016

cariera_succesÎncă din timpul adolescenţei, considerată cea de-a două etapă a vieţii umane, adolescenţii şi tinerii de mai târziu se desprind de stilul impus de familie şi încearcă să îşi creeze propria identitate. De altfel, tot în această perioadă, odată cu conturarea personalităţii lor, se gândesc şi la aspectele de ordin profesional ale vieţii şi, mai exact, către ce tip de profesie să îşi îndrepte atenţia. 

De cele mai multe ori adolescenţii sunt influenţaţi în alegerea profesiunii de mai mulţi factori, factori care provin din diverse surse mai mult sau mai puţin avizate. Prima sursă o constituie părinţii. Nu puţine sunt cazurile în care aceştia îşi îndrumă copiii să aleagă „meserii bănoase” chiar dacă adolescentul nu are predispoziţie către o astfel de meserie (de exemplu: medicină, avocatură, contabilitate). Din păcate, lipsa de informaţie a părinților vine în defavoarea propriilor copii şi, de aceea, întâlnim tineri cu studii absolvite, dar care nu vor să profeseze în domeniul respectiv deoarece simt că nu li se potriveşte.

Aşa-zisele modele pe care alegem să le urmăm doar pentru că sunt promovate îi pot influenţa negativ pe adolescenţi fără să realizeze în prima fază că accentul trebuie să se pună pe originalitate, aspect care conferă în timp o valoare inestimabilă personalităţii umane. Nu foarte puţine au fost cazurile în care tinerii au declarat în timpul interviului că şi-ar dori să devină prosperi oameni de afaceri fără că măcar să cunoască în linii mari cum se realizează un plan de business.

Tinerii se pot adresa specialiştilor în Resurse Umane, iar în urma sesiunilor de discuţii, aceştia pot să îşi creioneze o traiectorie din punct de vedere profesional.

Mulţi tineri aleg să urmeze diverse meserii doar pentru că prietenii lor lucrează într-un anumit domeniu sau pentru că sunt „la modă” eludând faptul că, în timp, vor deveni neîmpliniţi tocmai pentru că nu şi-au urmat propria cale în viaţă.

Unul dintre cele mai importante ingrediente pentru a avea o carieră de succes este în primul rând identificarea propriilor nevoi, a dorinţelor cele mai lăuntrice, a lucrurilor care ne fac plăcere şi care oferă consistentă propriilor noastre alegeri.

Este foarte important că atunci când ne gândim la meseriile „de viitor” să ţinem cont de pasiunile noastre, de aptitudinile şi talentul fiecăruia dintre noi. Am întâlnit extrem de multe cazuri în care copiii talentaţi au fost determinaţi să renunţe la visurile lor ajungându-se astfel la nemulţumire şi neîmplinire, efectul văzându-se mult mai târziu. Mulţi dintre ei ne-au mărturisit cu sinceritate în cadrul interviului că şi-ar fi dorit să aibă alt parcurs profesional care să le aducă satisfacţie, nu doar o rutină zilnică care să le asigure exclusiv aspectul material.

Cel mai important aspect de menţionat şi de reţinut este faptul că tinerii trebuie să-şi urmeze propriul vis. De exemplu, dacă îi place să picteze, atunci să picteze pentru că va găsi cu siguranţă un domeniu conex în cadrul căruia să-şi poată valorifica talentul.

Un alt ingredient pentru a avea o carieră de succes este dorinţa de a performa, de a fi din ce în ce mai competitiv în domeniul în care activează. De aceea este important să încercăm să nu rămânem doar în zona de confort, lucru extrem de dăunător şi pentru dezvoltarea noastră personală. Astfel, e de bun augur să investim în educaţia noastră la orice vârstă pentru a ne dezvolta permanent, pentru a ţine pasul cu tot ceea ce este nou în domeniul nostru, precum şi pentru a aduce plusvaloare propriei noastre vieţi.

Un alt ingredient pentru a avea o carieră de succes este calitatea. Pentru a conferi o calitate cât mai mare muncii noastre este de preferat să nu ne angrenăm în activităţi pe care nu le putem duce la bun sfârşit sau să ne implicăm în activităţi doar de dragul de a ne implica. Nu este suficient să fim apreciaţi doar de cei din jurul nostru, cea mai importantă apreciere vine chiar de la noi, de la satisfacţia obţinută în urma muncii depuse.

www.eco.md