Ion Chişlea

Acum câţiva ani, mai era vie speranţa că clasa politică de la Chişinău va începe, în cele din urmă, să facă reformele atât de necesare pentru dezvoltarea statului. Partenerii de dezvoltare chiar găsiseră un instrument de presiune asupra potentaţilor de la Chişinău. Acesta se numea „more for more” adică „mai mult pentru mai mult” şi însemna oferirea mai multor bani de către Occident pentru mai multe reforme ale guvernanţilor de la Chişinău.

Se aveau în vedere, pe lângă multitudinea de reforme menite să reducă birocraţia şi restrângerile businessului şi să sporească democratizarea societăţii, în primul rând, reformele care să asigure funcţionarea independentă a tuturor instituţiilor importante ale statului. În primul rând, se aştepta reformarea în întregime a justiţiei cu judecătoriile de toate nivelurile, a procuraturii, dar şi a instituţiilor importante precum Centrul Naţional Anticorupţie sau Banca Naţională.

Despre acest ipotetic instrument de constrângere pentru reforme s-a vorbit până la finele lui 2014, până la furtul miliardului. După asta nu a mai avut sens, deoarece a devenit clar că nu dezvoltarea ţării era preocuparea numărul unu a aşa-numitelor partide proeuropene de la guvernare. Evident, ulterior toate finanţările au fost sistate, deoarece nu poţi oferi bani fără a fi convins că aceştia vor fi folosiţi corespunzător destinaţiei.

Ce s-a schimbat de atunci? Deşi din ecuaţia guvernării a fost exclus PLDM, iar preşedintele acestuia, Vlad Filat, băgat la puşcărie în urma unui simulacru de proces legat de furtul miliardului, este evident că în R. Moldova nu s-a schimbat nimic în atitudinea faţă de reforme.

Structurile importante ale statului precum CNA sau procuratura nu au devenit mai independente. Nici despre Banca Naţională nu putem vorbi că este aptă să facă faţă unor provocări similare cu cea din 2014.

În asemenea condiţii, semnarea unui acord cu FMI, care ar reprezenta girul pentru reluarea finanţării de către partenerii de dezvoltare a ţării noastre, înseamnă că Occidentul a renunţat la principiul „bani contra reforme”? Şi dacă a renunţat, contra ce este dispus să ofere bani?

Desigur, negocierile cu FMI încă nu au fost încheiate, nu se ştie ce condiţii vor exista în noul memorandum cu fondul. Nu se ştie cât de mult vor fi reduse cheltuielile sau, eventual, sporite taxele. Starea precară a economiei moldoveneşti dictează anume astfel de măsuri pentru a echilibra situaţia macroeconomică. Nu este exclus că astfel de prevederi vor fi acceptate de către guvernanţi.

Însă nu angajamentele de austeritate sunt esenţiale pentru dezvoltarea ţării şi economiei în particular pe termen lung. Pentru aceasta sunt necesare instituţii independente, sunt necesare reguli unice pentru toţi participanţii la jocul pieţei. Seria de reforme în favoarea businessului, efectuate de Guvern la insistenţa şi cu suportul agenţiilor internaţionale, care îşi propun să reducă presiunile birocratice asupra mediului de afaceri sunt desigur binevenite însă nu vor face ca statul să funcţioneze în interesul cetăţeanului.

Şi dacă s-a renunţat la principiul „bani pentru reforme”, reiese că finanţarea, într-un final,  a R. Moldova, fără asigurarea independenţei instituţiilor importante ale statului, în special a justiţiei, va consolida şi mai mult poziţia clanului din spatele actualei guvernări şi va îndepărta şi mai mult reformele esenţiale, atât de mult invocate de către Occident.

www.eco.md