Află ce poți face în cazul în care ai fost înșelat cu privire la starea tehnică a unui autoturism proaspăt achiziționat

16.11.2017

stare-tehnica-autoturismEliminarea taxei auto de primă înmatriculare a condus la o creștere semnificativă a vânzărilor de mașini second-hand importate din diferite țări ale Europei.

Comercianții auto și-au văzut crescând cu ochii veniturile din această afacere, unii dintre ei declarând faptul că nu mai fac față cererii.

Înainte de scoaterea acestei taxe, mergeam să aduc mașini cam o dată pe lună și aduceam în jur de 2-3. La momentul acesta, plec cam o dată la 2 săptâmani, aduc câte 3 mașini și tot nu reușesc să acopăr cererea”, declara unul dintre comercianți în luna august a acestui an.

Ceea ce scapă din vedere cumpărătorii este faptul că nu întotdeauna mașinile achiziționate se potrivesc descrierii făcute de către cel ce o vinde. Cazurile când defecțiunile tehnice descoperite ulterior necesită costuri mari pentru reparații sunt de notorietate, cel puțin în București.

Mulți dintre cititorii nostri ne-au adresat întrebări privitoare la acest subiect, solicitându-ne totodată să redactăm un material privind remediul unei așa-zise înșelătorii.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, am apelat la echipa avocatum.ro, care ne-a prezentat atât posibilitățile de asigurare prealabilă privind o eventuală achiziție de autoturism, cât și cele de remediu ulterior cumpărării.

Sintetizând, precizăm că atunci când achiziționezi o mașină, este obligatoriu să te asiguri că închei contractul cu vânzătorul-proprietar, cu excepția cazului în care vânzătorul este reprezentat de către o altă persoană prin procură notarială ori alte documente justificative.

Cu privire la contractul de vânzare încheiat, se recomandă ca acesta să fie redactat de către un avocat, chiar dacă acest lucru implică costuri suplimentare.

În al doilea rând, se recomandă verificarea prealabilă a mașinii într-un service de specialitate.

Cu toate acestea, dacă ai achiziționat mașina fiind convins că aceasta nu are nicio problemă despre care să nu ai cunostință și ulterior, după achiziționare, un service auto îți scoate în fața probleme foarte grave despre care dacă aveai cunoștință nu ai fi cumpărat autoturismul, poți solicita anularea contractului de vânzare pentru vicierea consimțământului sau una dintre măsurile expres prevăzute de lege ca efect al garanției pentru viciile ascunse.

Ideal este să obții din partea service-ului auto, în momentul în care procedezi la analiza autoturismului, o fișă în care să fie precizate problemele tehnice descoperite.

Referitor la remedii, precizăm, într-o primă ordine de idei, că un contract poate fi anulat dacă consimțământul cumpărătorului a fost viciat prin dol, mai exact atunci când acesta s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale vânzătorului (dol prin comisiuneori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie (dol prin omisiune).

Casa de avocatură a subliniat faptul că dispozițiile legale în vigoare reglementează și forma dolului prin reticență prin intermediul omisiunii frauduloase a informării cocontractantului în legătură cu împrejurări pe care ar fi trebuit să le dezvăluie.

Conform dispozițiilor legale, ne aflăm în prezența unei obligații legale generale de informare (a vânzătorului) atunci când o parte contractantă cunoaște o împrejurare determinantă pentru încheierea contractului, împrejurare cu privire la care cealaltă parte (cumpărătorul) este în imposibilitate de a se informa.

Pe de altă parte, o delăsare completă din partea unei părți de a se informa sau căderea într-o eroare nescuzabilă, îl poate apăra pe vânzător de o acuzație de dol reticent, deoarece dolul este o eroare provocată, dar și scuzabilă.

Evaluarea fiecăreia dintre aceste obligații de informare, cu rezultate asupra existenței sau nu a dolului reticent (neîndeplinirea obligației de informare) sau a erorii nescuzabile (neîndeplinirea obligației de a se informa) reprezintă o problemă de fapt care urmează a fi soluționată în funcție de circumstanțele de fapt ale unei spețe, de împrejurările încheierii contractului, calitatea părților, natura contractului etc.

Cu privire la proba dolului, acesta poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, inclusiv martori și prezumții.

Cu referire la formele dolului, proba diferă după cum elementul material constă într-un fapt pozitiv sau un fapt negativ, pentru ipoteza dolului prin omisiune.

Pentru acest ultim caz, sarcina probei este răsturnată, în sensul că partea al cărei consimțământ a fost viciat are de dovedit doar existența informațiilor și relevanța lor pentru încheierea contractului, urmând ca pretinsul autor al dolului să dovedească, în apărarea sa, fie comunicarea informațiilor respective, fie inexistența sau necunoașterea acestora. De asemenea, trebuie avut în vedere de ambele părți și probat, gradul de (in)accesibilitate al informațiilor în cauză, pe temeiuri legale diferite.

Dacă nu se poate dovedi intenția vânzătorului de a înstrăina un bun care prezintă probleme tehnice fără a vă informa despre acestea, Codul civil instituie obligația de garanție a vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului pe care îl înstrăinează.

Nu în ultimul rând, potrivit dispozițiilor legale care reglementează contractul de vânzare, vânzătorul are obligația de a garanta pe cumpărător contra oricăror vicii ascunse care fac bunul vândut impopriu întrebuințării la care este destinat sau care îi micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoascut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preț mai mic.

Este considerat ascuns acel viciu care, la data predării nu putea fi descoperit fără asistență de specialitate, de către un cumpărător prudent și diligent.

Obligația de garanție a vânzătorului s-a extins la toate viciile ascunse constând în defecte fizice ale lucrului vândut, cum ar fi funcționarea defectuoasă, starea precară, imposibilitatea folosirii potrivit destinației, nu însă și la „vicii juridice” ale bunului vândut.

Singura condiție legală este ca viciul să împiedice utilizarea lucrului, neavând relevanță dacă defectul este important sau secundar ori lucrul este ușor de reparat.

Caracterul ocult al viciului lucrului înseamnă că nu este observabil, nu putea fi descoperit de către cumpărător la data contractării. Privit în sens contrar, nu constituie viciu ascuns defectul aparent, precum și cel adus la cunoștința cumpărătorului de către vânzător. Acest caracter este relativ, depinzând de calitățile cumpărătorului și de natura lucrului.

Garanția este datorată dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului (indiferent dacă vânzătorul avea sau nu cunoștință despre acesta – spre deosebire de dol unde intenția sau culpa gravă a acestuia trebuie dovedite).

Vânzătorul nu datorează garanție decât dacă, cumpărătorul cunoștea viciile la momentul încheierii contractului.

Aceeași echipă de avocați din București ne spune că, în cazul în care descoperi viciile ascunse (în cazul unei analize auto ulterioare), trebuie să le aduci la cunoștința vânzătorului (fie prin intermediul unui executor, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire) sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai cere rezoluțiunea contractului de vânzare (și restituirea prețului),  într-un termen prevăzut în contract sau, dacă nu s-a prevăzut în contract, într-un termen rezonabil.

Pe lângă rezoluțiunea contractului, în cazul în care nu dorești acest lucru, poți solicita vânzătorului:

  • Înlăturarea viciilor de către vânzător (reparația autoturismului);
  • Înlocuirea bunului vândut cu un bun de același fel, însă lipsit de vicii;
  • Reducerea corespunzătoare a prețului.

Foarte important de reținut este și faptul că, în cazul în care la data încheierii contractului vânzătorul cunoștea viciile bunului vândut, pe lângă una dintre măsurile de mai sus, vânzătorul este obligat la plata de daune-interese pentru repararea întregului prejudiciu cauzat, dacă este cazul.

În încheiere, precizăm că în situația în care în contract a fost inserată și o clauză de garanție, pe lângă cele de mai sus vom putea vorbi și de garanția de bună funcționare.

www.financiarul.ro