6 beneficii care te vor face să renunți la job-ul tău și să te aventurezi în antreprenoriat. „E ca și cum ai sări cu parașuta”

19.10.2016

Să renunți la job-ul pe care îl ai și să te aventurezi într-un proiect antreprenorial este ca și cum ai sări cu parașuta. Aflându-te în cădere liberă, te întrebi dacă parașuta ta se va deschide sau nu pentru a te salva. Este destul de înfricoșător să lași confortul unui job cu un program stabil de lucru și să te aventurezi în lumea antreprenoriat, uneori este atât de înfricoșător încât foarte puțini sunt în stare să depășească vreodată frica dea face un pas hotărâtor.

Tocmai de aceea, Brandor Turner, un antreprenor și investitor de succes, a făcut pentru entrepreneur.com o listă cu cele șase beneficii care te vor convinge să faci următorul pas. Iată care sunt acestea:

1. VENITUL TĂU POATE FI MULT MAI MARE

Cei mai mulți oameni merg în domeniul antreprenorial nu pentru a avea același salariu ca și la vechiul job. Spre deosebire de job-urile obișnuite, funcția de antreprenor își poate aduce un venit care nu are limită. Dacă dorești să faci 100 de mii de dolari pe an, poți face asta! Nu există nimeni care să îți spună „Nu”. Venitul tău este strâns legat de succesul tău și nimic altceva.

2. EMOȚIILE PE CARE ȚI LE ADUCE MUNCA TA

Cît de entuziasmat e să te trezești în dimineața zilei de luni? Pentru majoritatea oamenilor, diminețile de luni sunt istovitoare deoarece începe o nouă săptămână. Dar pentru cei mai mulți antreprenori, prima zi din săptămână nu este la fel de tristă, ci dimpotrivă, este interesantă. Nu șeful e cel care îți aduce emoții, ci provocările!

3. FLEXIBILITATEA DE A TE BUCURA DE TIMPUL TĂU LIBER.

Da, antreprenorii muncesc foarte mult. Destul de des se zvonește că antreprenorii muncesc 100 de ore pe săptămână. Acest lucru nu este în totalitate fals, însă stăpânii de afaceri își permit să aibă timp liber atunci când vor ei. Pentru ei nu există un oarecare orar al timpului liber semnat de vreun supraveghetor. Timpul tău poate fi chiar al tău, și tu singur poți decide cum să îl petreci.

4. FĂRĂ ȘEFI TERIBILI!

Fiecare dintre noi am avut măcar un șef care ți-a pus nervii la încercare. Atunci când aveți un job stabil, nu prea aveți ce face într-un asemenea caz. Ai putea renunța, însă nimeni nu garantează că următorul șef va fi mai îngăduitor. Atunci când tu controlezi propria companie, tu ești șeful. Nu ești forțat să lucrezi cu cineva anume. Nimeni nu te obligă să muncești cîteva ore suplimentare sau să nu îți permită să mergi la festivitatea copilului tău.

5. POSIBILITATEA DE A-ȚI FACE PROPRIA AVERE

Pe lângă posibilitatea de a fi propriul șef, mai poți și să fii un om bogat. Dacă vei reuși,cu siguranță vei avea și o avere considerabilă. Cei mai bogați oameni nu și-au adăugat bani în cont lucrând pentru alții sau economisind bani!

6. POSIBILITATEA DE A LĂSA O MOȘTENIRE

Poate că lucrezi de la ora 9 până la 5 pentru un non-profit doar ca să îți menții familia, dar cel mai probabil nu prea reușești să pui și ceva bani de o parte. Dar, atunci când ai propria afacere, creezi ceva mai mult și mai mare decât îți poți imagina, astfel încât să poți lăsa chiar și o moștenire copiilor tăi.

În timp ce antreprenoriatul îți oferă o mulțime de oportunități, riscurile sunt la fel de multe. Multe întreprinderi nu reușesc, exact cum se întâmplă și cu parașutele: unele nu se deschid. Cel mai rău scenariu pentru un antreprenor căruia nu i-a reușit este să se întoarcă la vechiul job.

www.bani.md